Cum orice poveste are o introducere, un cuprins si o incheiere (asa am invatat la scoala…cand am invatat ceva), trebuie sa mergem mai departe, moare lumea de curiozitate despre ce Dumnezeu am facut cu caruta pe coclauri 🙂 Am plecat sa imi fac prieteni noi si sa fac mari descoperiri.
Ei bine, dimineata a inceput cu micul dejun, fireste, ca doar este cea mai importanta masa a zilei. Pia m-a terorizat sa mananc bine dimineata…uf, sunt un copil ascultator, asa ca m-am infruptat din oferta matinala cu cafeaaaaaaa, oua ochiuri (ma priveau sexi din farfurie) si o felie de paine de casa cu unt. Suficient, d-soara Pia?
Am crezut ca plecam la drum, dar am fost introdusi in cuprinsul povestii, in care fiecare a fost un personaj de basm. Am aflat ca astfel de activitati se desfasoara mereu la Castelul Daniel si poti sa vizitezi tinutul facand parte dint-o poveste. Asa ca eu am ales sa fiu „Gabriela cea curioasa”… ha-ha-ha-ha, nimic nou, as spune, doar realitatea in forma de basm nemuritor, ca doar scriu si eu unul acum! Mi-am luat desaga si am plecat la drum…cu martoaga, dragilor.
Nu am mai fost cu caruta din copilarie; doi cai frumosi ne asteptau in fata castelului si o mare caruta, in care – uimitor! – a incaput toata lumea din grup. Era cam frigut, dar am ras, am glumit, am facut multe selfie si filmulete haioase, asa ca ne-am trezit direct in mijlocul campului. Immmm, eu sceptica asa ca de obicei, aveam scenarii dintr-acelea desprinse parca din filmele de groaza, acum sigur se intampla ceva dramatic (gen Final Destination)… Ciudat, dar nimic rau nu s-a intamplat, totul a fost de bun augur! Era un pom in mijlocul campului siiiii… hai, ca nu ghiciti nici in ruptul capului, o groapa… dar mai departe nici ca va spun, trebuie sa va duceti acolo si sa vedeti de ce era acea groapa si ce cautam in ea 🙂 (stiu ca ma urati acum, dar care este farmecul unei povesti daca afli totul de la inceput?!).
Martoagele (glumesc, erau chiar niste cai mari, sanatosi si frumosi) ne asteptau. Eu am incercat sa il pup pe unul si sa il prefac in print, dar nu a vrut, asa ca hai sa mergem la drum in continuare, printul meu se pare ca e in alta parte :).
Urmatorul pas era sa descoperim traditiile zonei; se pastreaza foarte multe din vechile traditii, Fierarul ne-a primit la el acasa cu focul incins si ne-a aratat cum acele unelte perfect aliniate pe pereti fac fierul sa prinda viata sub ce forma vrea el.
Ne-a oferit si o surpriza gurmanda. O unealta din fier incins care a functionat drept presa a copt pe loc slaninuta peste paine proaspata si ceapa… OMG, hai, va rog sa nu vorbim de diete si alte chestii de genul asta acum, sunt vinovata, am mancat doua felii si am stins cu palinca. Viata e nedreapta si dieta mea reincepe de ‘luni’ 🙂
Povestea noastra a continuat la urmatorul mestesugar, scruptorul in lemn, care pastreaza traditia familiei de peste 12 generatii. Cufere de zestre (Pia are nevoie de unul), dulapuri de perete, mese cu compartimente secrete, lucruri facute cu detalii deosebite si care au mare cerere mai ales in strainatate (nimic nou, ca doar ia a ajuns vedeta la Paris inainte de Bucuresti).
A reinceput sa ploua si eram un pic tristi pentru ca stiam ca dupa pranzul delicios de la Castelul Daniel urma in program ceva special, daca care risca sa nu se mai intample daca ploaia continua.
Dar cum vremea e dupa sufletul omului, ploaia s-a oprit si am pornit la drum (cu mini autobuzul de data asta) pe niste drumuri intortochiate, dar deosebit de frumoase spre Pestera Orban Balazs de la Cheile Varghisului.
Cativa din grup au tras chiulul, sincer – pierderea lor, dar am ramas “grupul atomic” care plin de energie a pornit pe potecile de munte, peste poduri de lemn si scari de piatra spre pestera. Iti trebuie echipament serios pentru o astfel de calatorie… eu l-am avut pe acela de diva si a fost suficient, am avut namol pe mine doar pana la marginea tenisilor, because I am cool 🙂
Dupa cam 20 de minute de mers pe jos si prezentat zona de catre ghid am ajuns la pestera. Eu credeam ca, gata, o luam inapoi…ei bine, gluma-i gluma, dar aprindeti luminile de la telefon si hai sa continuam aventura in pestera, cu cativa lilieci prietenosi si multe sperieturi de la bloggeri pusi pe sotii, am ajuns la finalul aventurii noastre, unde am descoperit ultima piesa din puzzleul nostru (iar sunteti curiosi si nu va zic nimicuta).
Recunosc ca la intoarcere am avut o satisfactie maxima, stateam cu toti victoriosi si stiam in sinea noastra ca am castigat ceva frumos pentru sufletul nostru, din aceasta experienta.
Ne-am intors spre castel si cerul ne-a rasplatit cu un superb apus in forma de inima, romantic ca starea noastra.
La hotel lucrurile nu s-au incheiat… ce, asa credeati?! Ei bine nu, a urmat programul artistic cu cantece si dansuri traditionale. O cina cu preparate pentru gurmanzi, udate cu felurite vinuri locale si dupa aceea somnic, ne mai trebuie si din asta, personal cred ca am dormit nemiscata, eram pachet de la atata miscare.
Incheierea povestii noastre vine in ziua trei, ca doar un basm tine trei zile si trei nopti si din pacate exista un sfarsit, dar unul fericit. Ne-am trezit de dimineata (unii au fost punctuali)… vai ce imi place partea asta cu punctualitatea, stiu ca sufera cineva de lipsa ei acuta 🙂 🙂 Iunieta ne astepta pe rand la micul dejun, recunosc ca am baut doar o cafea (Pia nu a fost pe faza), de aceasta data, deja ma gandeam la dieta ce trebuia sa inceapa… intr-o luni 🙂
Ne-am pus la drum si surprize…surprize, au urmat conacele, va povesteam in primul material ca in Covasna exista multe biserici si conace, am ajuns si la acea parte.
Cunoscut si sub numele de Tinutul Conacelor, judetul Covasna le prezintă turistilor care ajung in acele locuri, printre numeroase bogatii, si conacele secuiesti impunatoare. Casele reprezinta o imbinare a stilurilor renascentist, baroc si neoclasic.
Peste 160 de conace pot fi admirate in județul Covasna. Unele au intrat in circuitul turistic ca hoteluri, pensiuni sau muzee, in timp ce altele urmeaza a fi restaurate, din initiative private, dar si de catre Consiliul Județean Covasna.
Am mers in localitatea Bicfalau, pimarul localitatii ne-a prezentat o frumoasa pensiune, foarte dotata si cu preturi super accesibile iar dupa aceea ne-a condus pas cu pas prin turul conacelor. Valoarea proprietatilor a crescut in ultimii ani acolo si acum daca incerci sa cumperi ceva sau nu prea mai ai ce sau e foarte scump, dar cel putin ai ce sa vizitezi. Dintre conace, am putut vizita pe cele ale famiililor Simon din Bicfalau, Damokos din Cernat, Gaál din Dalnic, Séra din Ilieni si Antos din Reci.
Unul dintre spatiile de cazare este castelul familiei Mikes din Zabala. Monumente arhitecturale impresionante sunt castelele care au apartinut familiilor Kálnoky din Miclosoara, Mikó din Olteni, Apor din Turia, respectiv conacul Mikes-Szentkereszty din Zagon.
Persoanele care doresc sa aiba parte de cateva zile de relaxare si sa cunoasca frumusetile din regiunea Covasna au la dispozitie pachete turistice pe care le pot rezerva inclusiv prin intermediul site-ului Viziteaza Covasna, lansat in cadrul evenimentului „Zilele turismului in judetul Covasna”.
Dupa toata aceasta aventura autentica ultimul popas a fost pentru pranz la Restaurant Saint George Palace din Sf. Gheorghe, iar dupa fireste…..home sweet home 🙂
Da, Romania este frumoasa si merita descoperita de fiecare dintre voi! Porneste si tu in aventura ta in Covasna: a mea a fost verde, vie si minunata.
♥ ♥ ♥
gabrielasimion.com 