Ei bine, „calatorului ii sta bine cu drumul”, iar eu nu vreau sa ma dezmint de la acesta zicala. Sunt non-stop cu un bagaj la usa, gata de plecare, iar in ultimul an incet, incet redescopar frumoasa mea Romanie. Stiu ca o sa sariti ca nu avem infrastructura si ca serviciile sunt proaste, ca doar asa e pe la noi… dar… exista si cazuri fericite pentru ca exista si romani implicati cu sufletul in ceea ce fac.
Am fost impreuna cu alti bloggeri minunati intr-o calatorie inedita: descoperirea conacelor din Tinutul Covasna… sincer, inital am zis „dar cate pot sa fie?!”. 5-6 casute pe ici, pe colo?! Gresit, Covasna are cel mai mare patrimoniu de conace si este in plin proces sa devina patrimoniu UNESCO.
Dar ma grabesc cu povestea mea… si nici macar nu este vorba de o fata mare care se grabeste la maritat 🙂 ci de un om pasionat de frumos care iubeste sa descopere lucruri minunate, aici in tara sa. Asa ca, sa o luam cu inceputul povestioarei mele.
Aceasta calatorie nu a fost doar un drum catre o destinatie anume, ci a fost in egala masura o calatorie in sine. Echipa atomica, asa cum i-am spus eu ulterior, s-a reunit in Bucuresti intr-o dimineata friguroasa si ploioasa….vai, ce urasc ploaia, intr-un final au venit si toti intarziatii (nu dam nume, ca sa nu zica cineva ca arat cu degetul 🙂 ). Programul era deosebit de incarcat, dar drumul a fost usurat de faptul ca mini-autobuzul avea si USB port, asa ca toata lumea a fost deosebit de activa… pe social media, desigur… limbile s-au dezlegat mai pe seara dupa cateva pahare de palinca.
Povestea primei zile a inceput la Sf. Gheorghe unde ne-au preluat gazdele de la Asociatia Travel Focus, pline de informatii utile despre proiectul „Viziteaza Covasna” si ne-au introdus in primul capitol, Székely Nemzeti Múzeum, Muzeul National Secuiesc. Un frumos muzeu ce prezinta, cum altfel?! traditiile secuiesti.
Dupa ploaie, drum, vizita, a venit si ora pranzului si ne-am indreptat catre restaurantul Szentgyörgy Pince, aicia am fost primiti in vastele pivnite traditionale pentru a degusta un delicios gulas de manzat.
Cu bateriile reincarcate acum echipa era nerabdatoare si curioasa sa afle mai mult, asa ca ne-am pornit la drum spre castel… da-da, am scris corect, ne astepta un castel unic ce urma sa ne fie casa pentru doua nopti. Dar pana acolo am mai facut doua opriri la mestesugarii din zona. Sculptorul in lemn, Balinth Zoltan, ne-a prezentat decoratiuni specifice obiectelor din lemn si o colectie impresionanta de peste 450 de fiare de calcat.
Urmatorul punct a fost sa participam la decorarea turtei dulci, care parea desprinsa din paginile unei carti de basme. Aceste mestesuguri sunt reprezentative pentru locuitorii din judetul Covasna, care adesea transmit din generatie in generatie tainele acestor indeletniciri, iar acum pot fi vizitati de turistii ce strabat zona fiind curiosi sa descopere traditii autentice.
Castle Hotel Daniel, ei bine, am ajuns la el intr-un final, a fost refacut de o familie iubitoare de frumos, care a parasit orasul zomotos si plin de poluare pentru o zona fantastica a tarii, creand ceva deosebit. Este o locatie pe care eu o numesc tip boutique, are doar 8 camere, fiecare amenajata intr-un mod diferit si inedit. Impreuna cu Pia am ocupat camera 8, iar eu consider ca am avut cea mai frumoasa camera si cea mai potrivita gustului meu. Incaperile pastreaza o parte din frescele originale ale castelului vechi, iar mobilierul este realizat din lemnul original salvat in procesul de renovare. Baile in fiecare camera sunt adevarate piese de rezistenta, au multa piatra naturala si cazi romantice, chiar sexy ;). M-am limitat in a face dus, nu voiam sa traga Pia concluzii gresite daca imi aprindeam lumanarele si puneam niste spuma in cada boema 🙂 🙂
Dupa ce ne-am relaxat un pic, ne-am reantalnit cu totii pentru cina… palinca ne astepta langa semineul in care trosnea un foc zdravan de fag, am simtit iarna aproape, dar nu m-am suparat: acolo parea sa fie acasa la ea.
Surpriza a venit la cina, trebuia sa ajungem din nou la partea cu mancarea… ca doar plimbare-plimbare, dar mancaricaaaaaa e de baza… restaurantul ofera preparate romanesti reinterpretate la nivel de hot cusine. Ei bine, da, exista asa ceva in acea zona a tarii si nu pe un bulevard din Dorobanti – asta e in Bucuresti, daca nu stiati! :). Bucatarii de la Castelul Daniel s-au intrecut pe ei si au transformat totul intr-un mod estetic placut si prietenos papilelor gustative. Impreuna cu recomandarile de vin, totul a mers perfect in prima seara… iar limbile au inceput sa se dezlege in grupul atomic (a se intelege personalitati puternice si oameni minunati) 😉
Dar cum nu vreau sa spun chiar tot ce am aflat, va propun ca despre ziua dedicata activitatii in aer liber sa va povestesc data viitoare. De fapt, de-abia de acum incolo vin basmul, aventura incitanta si drumurile pe ‘coclauri’! Stay tune, more-more to come!
gabrielasimion.com 
Un comentariu