Atunci cand pleci in vacanta te gandesti la soare, la clipe de relaxare si la cele mai interesante tipuri de mancare. Vrei sa uiti de tot si de toate, macar pentru cateva zile. Daca esti pasionata de tot felul de activitati extra, asa cum sunt eu, cursurile de gatit sunt intotdeauna o optiune demna de luat in seama. Anul acesta am fost pe o parte foarte norocoasa pentru ca am avut ocazia sa ma intorc in Maldive, dar si groaznic de ghinonista pentru ca a plouat torential, aproape toata perioada sejurului meu. Hai, nu zambiti in coltul gurii, gandurile rele se intorc 😉
Nu avea sens sa-mi plang de mila pentru ca oricum plangea cerul si pentru mine 🙂 Din cauza conditiilor meteorologice neprielnice, am decis sa actualizez lista activitatilor mele pe insula resortului Dusit Thani Maldives iar in top a intrat un curs privat de gatit, bazat pe bucataria tailandeza. Nu puteam sa ratez asa ceva! Totul se intampla cu un motiv in viata. Bucataria thailandeza este una din preferatele mele, mereu mi-au placut supele cu legume, gratarul de pui cu sos satay, salatele de fructe cu jeleu, Pad Thai cu tofu sau pestele dulce-picant.
Cursul de gatit pe care l-am ales s-a desfasurat in restaurantul asiatic al resortului si mare mi-a fost surpriza cand am fost intampinata de Thai Chef, care mi-a spus, cu zambetul pe buze, ca acest curs se desfasoara „1 on 1”, si ca tot localul se afla la dispozitia mea. Aceasta este partea frumoasa a turismului exclusivist, cu servicii de o calitate extraordinara, in locatii de 5 stele, cu facilitati si optiuni de ultima ora. Cursul s-a desfasurat intr-un cadru informal hands-on si a fost experienta de gatit in care am descoperit secretele din spatele ingredientelor thailandeze, dar si cum se pregateasc si combin intr-un mod armonios, pentru a da nastere unor preparate de vis. Gaeng daeng, pad thai, khao pad sau gaeng keow wan kai, toate sunt cunoscute in lumea intreaga pentru ca au dus gusturile intr-un taram de vis.
Cursul de gatit mi-a dat ocazia sa realizez trei preparate din bucataria Thai: Yam Nuea Yang (salata de vita la gratar), Tum Yum Gung (supa picant cu creveti) si Gaeng Kiew Wan Gai (curry cu pui). Supa este una dintre preferatele mele dar si o supa deosebit de „periculoasa”, cu o seara inainte am plans cu lacrimi de crocodil atunci cand am mancat-o, uitand sa specific ca nu mananc prea iute 🙂
Clasele de gatit sunt relaxante, prietenoase includ o băutura si o gama de trei retete de care poti sa te bucuri la final. Fireste, mi-am luat si diploma de „onoare”! Recunosc ca eram foarte mandra de parcursul fiecarei retete si sper sa va delectati si voi in video-ul realizat la Dusit Thani Maldives:) Pentru mine, a fost distractiv si delicios.